Codul administrativArticolul 91^7 — Finanțarea programului multianual pentru sprijinirea cooperării unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative

PARTEA a III-a > Titlul III > Articolul 91^7
(1) Finanțarea Programului multianual prevăzut la art. 91^1 alin. (17) se asigură din sume din transferuri de la bugetul de stat alocate consorțiilor administrative, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la o poziție distinctă de cheltuieli. (2) Sumele alocate de la bugetul de stat potrivit dispozițiilor alin. (1) sunt surse de finanțare complementare pentru bugetele consorțiilor administrative. (3) Transferul sumelor alocate potrivit dispozițiilor alin. (1) se realizează cu respectarea alin. (4) -(6) . (4) Sumele acordate prin respectivul Program nu vor fi folosite pentru plata cheltuielilor consorțiilor administrative acoperite din alte surse. (5) Pentru realizarea transferurilor de la bugetul de stat a sumelor aprobate conform contractelor de finanțare încheiate, consorțiile administrative beneficiare: a) deschid la unități ale Trezoreriei Statului conturile în care vor fi transferate sumele aferente alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; ... b) asigură evidența alocării și utilizării sumelor transferate în conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului și răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor primite pentru realizarea activităților/acțiunilor/obiectivelor de investiții prevăzute la art. 91^1 alin. (18) . ... (6) Prin conturile deschise la trezorerie potrivit dispozițiilor alin. (5) se realizează, în condițiile prevăzute la alin. (7) -(18) , încasarea și, după caz, restituirea sumelor rămase neutilizate sau utilizate, pentru care s-a constatat un regim de utilizare neconform cu destinația acestora sau cu procedurile prevăzute de legislația în domeniu financiar-contabil sau al achizițiilor publice. (7) În baza contractelor de finanțare încheiate potrivit art. 91^1 alin. (17^1), consorțiile administrative beneficiare depun la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cereri de transfer ale sumelor prevăzute și aprobate în cererile depuse, aferente cheltuielilor eligibile în cadrul Programului, însoțite de documentația stabilită prin ghidul de finanțare. (8) Ghidul de finanțare prevăzut la alin. (7) se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (9) În cazul în care sumele solicitate conform alin. (7) depășesc fondurile disponibile, cererile de transfer se alocă în limita creditelor bugetare aprobate anual și în ordinea cronologică de depunere, cu respectarea criteriilor de performanță prevăzute la art. 91^1 alin. (17) . (10) Sumele prevăzute în cererile de transfer depuse potrivit dispozițiilor alin. (7) care sunt aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se transferă în bugetele consorțiilor administrative beneficiare, în conturile distincte deschise potrivit dispozițiilor alin. (5) . (11) Finanțarea din cadrul Programului a cheltuielilor aferente activităților și obiectivelor prevăzute la art. 91^1 alin. (18) se asigură în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare prevăzute anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor. (12) În situația epuizării creditelor bugetare disponibile prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu această destinație pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației înștiințează consorțiile administrative beneficiare ale contractelor de finanțare cu privire la aceasta. (13) După înștiințarea consorțiilor administrative beneficiare în conformitate cu alin. (12) , în situația suplimentării creditelor bugetare pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță consorțiile administrative cu privire la reluarea transferurilor de sume în condițiile prevăzute la alin. (10) și (11) și, după caz, cu privire la epuizarea creditelor bugetare suplimentare. (14) În perioada de valabilitate a contractelor de finanțare multianuală, în situația în care consorțiile administrative beneficiare au plătit din surse proprii cheltuieli eligibile în cadrul contractului de finanțare, acestea au dreptul să solicite recuperarea sumelor în cauză la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Sumele aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se transferă în limita creditelor bugetare aprobate anual în buget cu această destinație, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor. (15) Pe perioada de derulare a contractelor de finanțare încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și consorțiile administrative beneficiare, în situația în care solicitările de transfer depuse conform alin. (14) depășesc nivelul creditelor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, sumele aferente acestora se transferă de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu prioritate, în anul bugetar următor, în ordinea cronologică de înregistrare în anul anterior a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor aferente activităților și obiectivelor prevăzute la art. 91^1 alin. (18) realizate. (16) În cazul în care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației constată că beneficiarii nu au utilizat sau au utilizat sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, acesta notifică consorțiile administrative beneficiare cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit. (17) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (16) se realizează în termen de 30 de zile de la data notificării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. (18) Prin excepție de la prevederile alin. (17) , în cazul restituirii sumelor neutilizate, termenul-limită pentru efectuarea operațiunilor de regularizare din conturile deschise la instituțiile de credit de către consorțiile administrative către conturile deschise de către consorțiile administrative la Trezoreria Statului, precum și efectuarea operațiunilor de regularizare din conturile deschise la Trezoreria Statului de către consorțiile administrative în conturile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se face până la data de 20 decembrie a anului în curs. (19) Investițiile finanțate în cadrul programului trebuie să fie amplasate pe terenuri și/sau construcții, după caz, aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative beneficiare sau în administrarea autorităților administrației publice locale membre ale acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Sursa oficială ↗