Codul administrativArticolul 91^3 — Reguli pentru eficientizarea procesului decizional la nivelul consorțiilor administrative

PARTEA a III-a > Titlul III > Articolul 91^3
(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în adunarea generală a consorțiului administrativ de către primari, în condițiile art. 132. Încetarea mandatului de primar atrage încetarea calității de reprezentare în adunarea generală a consorțiului administrativ. (2) Atribuțiile adunării generale sunt stabilite prin statutul consorțiului administrativ. (3) Adunarea generală se întrunește cel puțin o dată pe an, la convocarea consiliului director sau ori de câte ori acest lucru este necesar, și adoptă hotărâri în conformitate cu statutul consorțiului. (4) În situația în care membrii consiliului director nu sunt desemnați sau dacă consiliul director nu este constituit, adunarea generală va fi convocată de către oricare dintre primarii unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiului administrativ. (5) Pentru participarea la ședințele adunării generale ale consorțiului administrativ, membrii adunării generale au dreptul la o indemnizație de maximum 10% din indemnizația președintelui consiliului director, suportată din bugetul consorțiului administrativ. Nivelul indemnizației se stabilește prin hotărârea adunării generale a consorțiului. (6) Adunarea generală adoptă hotărâri cu caracter obligatoriu, aplicabile tuturor unităților administrativ-teritoriale membre. În cazul în care doar unele dintre unitățile administrativ-teritoriale membre au mandatat consorțiul administrativ în condițiile art. 91^1 alin. (2^1), hotărârile adunării generale date în exercitarea mandatului se aplică în mod obligatoriu numai acestora. (7) Modalitatea de adoptare a hotărârilor, cvorumul necesar, modalitatea de întrunire, precum și eventualele majorități diferențiate în funcție de obiectul hotărârilor se stabilesc prin statutul consorțiului administrativ. (8) Abținerile se numără la voturile împotrivă. (9) Hotărârile adunării generale sunt comunicate consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale care formează consorțiul în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acestora. (10) Consiliul local al unei unități administrativ-teritoriale, membră a consorțiului administrativ, mandatează reprezentantul unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a consorțiului să susțină poziții sau să exprime puncte de vedere, să formuleze propuneri sau amendamente la ordinea de zi a ședințelor adunării generale sau la proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. (11) Prin excepție de la dispozițiile art. 91 alin. (6) , consiliul director este format din președintele adunării generale a consorțiului administrativ și încă cel puțin doi membri numiți de adunarea generală. Prin statut, asociații pot să prevadă și un număr mai mare de membri, cu condiția ca numărul total de membri în consiliul director, inclusiv președintele, să fie impar. (12) Componența consiliului director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație. (13) Consiliul director îndeplinește următoarele atribuții: a) organizează, asigură și pune în executare hotărârile adunării generale cu privire la punerea în aplicare a obiectivelor consorțiului; ... b) răspunde de modul de gestionare a activităților și serviciilor publice prevăzute la art. 91^1 alin. (2) , (2^1) și (2^2) furnizate de către consorțiul administrativ; ... c) răspunde de gestiunea, patrimoniul și execuția, în condițiile legii, a bugetului de venituri și cheltuieli al consorțiului administrativ, situațiilor financiare anuale și proiectului programelor consorțiului administrativ; ... d) alte atribuții prevăzute de lege sau de statut. ... (14) Membrii consiliului director au dreptul la o indemnizație de maximum 30% din indemnizația de ales local a președintelui consiliului director, suportată din bugetul consorțiului administrativ. Nivelul indemnizației se stabilește prin hotărârea adunării generale a consorțiului. (15) Membrilor consiliului director nu li se acordă indemnizația prevăzută la alin. (14) pentru participarea la ședințele adunării generale. (16) Mandatul președintelui adunării generale este de un an. Președintele adunării generale poate îndeplini maximum două mandate consecutive. (17) Consorțiul administrativ are un cenzor ales și revocat de către adunarea generală a consorțiului administrativ, pe criterii de profesionalism, integritate și independență față de membrii consorțiului administrativ, care poate fi retribuit conform hotărârii adunării generale a consorțiului administrativ. Membrii consiliului director nu pot avea calitatea de cenzor.
Sursa oficială ↗
Codul administrativ — Articolul 91^3 — Reguli pentru eficientizarea procesului decizional la nivelul consorțiilor administrative — Jurivo · Jurivo