Codul fiscalArticolul 267 — Aplicare teritorială

Titlul VII > Capitolul I > Articolul 267
(1) În sensul prezentului titlu: a) Uniunea Europeană și teritoriul Uniunii Europene înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol; ... b) stat membru și teritoriul statului membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Uniunii Europene pentru care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în conformitate cu art. 349 din acesta, cu excepția teritoriilor prevăzute la alin. (2) și (3) ; ... c) teritorii terțe sunt teritoriile prevăzute la alin. (2) și (3) ; ... d) țară terță înseamnă orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. ... (2) Următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene se exclud din teritoriul Uniunii Europene din punctul de vedere al taxei: a) Republica Federală Germania: 1. Insula Heligoland; ... 2. teritoriul Busingen; ... ... b) Regatul Spaniei: 1. Ceuta; ... 2. Melilla; ... ... c) Republica Italiană: Livigno. ... (3) Următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene se exclud din teritoriul Uniunii Europene din punctul de vedere al taxei: a) Insulele Canare; ... b) teritoriile franceze menționate la art. 349 și art. 355 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; ... c) Muntele Athos; ... d) Insulele Aland; ... e) Insulele anglo-normande; ... f) Campione d’Italia; ... g) apele italiene ale lacului Lugano. ... (4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menționate mai jos: a) Republica Franceză: Principatul Monaco; ... b) Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: Insula Man; ... c) Republica Cipru: zonele Akrotiri și Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. ...
Sursa oficială ↗