Codul de procedură penalăArticolul 316 — Înștiințarea despre clasare

Partea SPECIALĂ > Titlul I > Capitolul IV > Secţiunea a 3-a > Articolul 316
(1) Ordonanța de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanța nu cuprinde motivele de fapt și de drept, se comunică și o copie a referatului organului de cercetare penală. (2) În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înștiințează prin adresă administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului.
Sursa oficială ↗