Codul de procedură penalăArticolul 17 — Stingerea acțiunii penale
Partea GENERALĂ > Titlul II > Capitolul I > Articolul 17
(1) În cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege.
(2) În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.
Sursa oficială ↗