Codul civilArticolul 2.355 — Extinderea ipotecii prin accesiune
Cartea a V-a > Titlul XI > Capitolul III > Secţiunea 1 > Articolul 2.355
(1) Ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat.
(2) Ipoteca mobiliară se menține asupra bunului rezultat din transformarea bunului grevat și se strămută asupra celui creat prin contopirea sau unirea bunului grevat cu alte bunuri. Cel care dobândește prin accesiune bunul astfel creat este ținut de ipotecă.
Sursa oficială ↗