Codul civilArticolul 2.052 — Răspunderea comisionarului

Cartea a V-a > Titlul IX > Capitolul IX > Secţiunea a 3-a > Articolul 2.052
(1) Comisionarul nu răspunde față de comitent în cazul în care terțul nu își execută obligațiile decurgând din act. (2) Cu toate acestea, el își poate lua expres obligația de a garanta pe comitent de executarea obligațiilor terțului. În acest caz, în lipsă de stipulație contrară, comitentul va plăti comisionarului un comision special "pentru garanție" sau "pentru credit" ori un alt asemenea comision stabilit prin convenția lor sau, în lipsă, de către instanță, care va ține cont de împrejurări și de valoarea obligației garantate.
Sursa oficială ↗
Codul civil — Articolul 2.052 — Răspunderea comisionarului — Jurivo · Jurivo