Decizia CCR nr. 281/2012Paragraful 25

În cauza de faţă, Curtea constată că, în urma evenimentelor legislative survenite în domeniul transporturilor rutiere de la data suspendării judecării cauzei şi până în prezent, nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini [art. 40 lit. a) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997] nu mai constituie o contravenţie de sine stătătoare. Având în vedere că de la data săvârşirii faptei calificate ca fiind contravenţie potrivit art. 40 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997, respectiv, au fost adoptate mai multe acte normative de reglementare primară şi secundară a căror incidenţă urmează a fi finalizată de instanţa de judecată, revine acesteia din urmă sarcina de a stabili, pe de o parte, dacă fapta concretă săvârşită este în continuare prevăzută ca şi contravenţie, iar, pe de altă parte, dacă ajunge la o concluzie afirmativă, să stabilească care dintre regulile sancţionatoare prevăzute de actele normative în cauză sunt mai favorabile autorului excepţiei. Totodată, în cazul în care ajunge la o concluzie negativă, respectiv că una dintre reglementările succesive nu a mai prevăzut ca şi contravenţie fapta săvârşită, rămâne tot în competenţa instanţei de judecată stabilirea reglementării legale mai favorabile. Desigur, în ambele cazuri, se aplică şi principiul retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile. Aşadar, în aceste condiţii, Curtea observă că revine instanţei de judecată sarcina de a constata dacă fapta concretă săvârşită de autorul excepţiei constituie contravenţie potrivit legislaţiei ulterior adoptate şi de a proceda, în consecinţă, la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile.