Decizia CCR nr. 55/2026Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 154 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că instanța ar avea un drept de opțiune între modalitățile de comunicare, putând recurge direct la comunicarea prin poștă prevăzută la alin. (4) , fără a proceda, anterior, la citarea prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice salariat al acesteia, conform dispozițiilor alin. (1) din același articol. Se arată că această ordine a modalității de realizare a comunicării actelor de procedură rezultă din folosirea, în alin. (4) al art. 154, a sintagmei „nu este posibilă“, însă în practica instanțelor această ordine nu este respectată. Autorul consideră că interpretarea dispozițiilor art. 154 din Codul de procedură civilă în sensul că instanța are dreptul de a opta între modalitățile de comunicare reglementate la alin. (1) și (4) este neconstituțională, aceasta neavând opțiunea de a dispune modalitatea de comunicare prin intermediul poștei fără a realiza, anterior, comunicarea prin agent procedural sau prin alt salariat al instanței. Rațiunea instituirii ordinii de comunicare are ca scop asigurarea certitudinii că actul de procedură a fost efectiv primit de destinatar, această comunicare reprezentând o garanție a accesului liber la justiție. Comunicarea actului de procedură prin intermediul poștei fără realizarea, anterior, a comunicării prin agent procedural sau alt salariat al instanței dă naștere unei incertitudini cu privire la data comunicării, aceasta reprezentând un impediment în exercitarea dreptului de acces la instanță și în exercitarea dreptului la apărare. Modalitatea de comunicare a sentinței pronunțate de instanța de fond, prin intermediul serviciilor poștale, nu a fost de natură să realizeze comunicarea efectivă către autorul excepției, acesta luând cunoștință de hotărâre ulterior, în momentul consultării dosarului, conform propriilor susțineri. ...