Sari la conținut

Decizia CCR nr. 491/2012Paragraful 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.05.2012
Dosarul
3.465/40/2011

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă, exprimându-şi opinia în dosarele nr. 132D/2012-nr. 138D/2012, consideră că prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 118/2010, precum şi legea în ansamblul său, sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie. În dosarele nr. 140D/2012 şi nr. 143D/2012, apreciază că prevederile Legii nr. 118/2010, în ansamblul ei, sunt neconstituţionale, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) , art. 16 alin. (2) , art. 77 alin. (3) , art. 146 şi art. 147 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, arată, în esenţă, că, de vreme ce Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost trimisă Preşedintelui României şi promulgată de către acesta în aceeaşi zi în care a fost votată, au fost nerespectate procedura şi termenul de două zile reglementat de art. 15 din Legea nr. 47/1992, fiind în acest mod lipsită de substanţă forma de control de constituţionalitate a legilor înainte de promulgarea acestora. Arată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală, în cazul în care a fost formulată o obiecţie de neconstituţionalitate, un act normativ nu poate fi promulgat decât după primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. Mai mult, procedura legiferării include atât adoptarea de către Parlament a unui act normativ, cât şi promulgarea acestuia de către Preşedintele României.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie