Sari la conținut

Decizia CCR nr. 680/2012Paragraful 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.06.2012
Dosarul
56.896/3/2011

În privinţa pensiei de invaliditate, Curtea reţine că aplicarea strictă a celor două elemente pentru deschiderea dreptului la pensie încalcă principiul contributivităţii, ca element esenţial al dreptului la pensie (cu privire la semnificaţia, importanţa şi valenţele acestui principiu, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). Principiul contributivităţii stă la baza întregului sistem public de pensii, dreptul la pensie, precum şi cuantumul pensiei fiind acordat, respectiv determinat ca urmare a contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat. Contribuţiile astfel realizate nu se circumscriu numai pensiilor pentru limită de vârstă, ci şi tuturor celorlalte pensii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie