Decizia CCR nr. 664/2012Paragraful 41

Curtea constată că nu pot fi reţinute nici susţinerile privind obligarea medicilor vizaţi de prevederile Legii nr. 263/2004 la muncă forţată, interzisă prin art. 42 din Constituţie. Relaţia contractuală dintre medicii de familie şi casele de asigurări de sănătate din sistemul public implică respectarea de ambele părţi a anumitor drepturi şi obligaţii, într-un cadru legislativ prestabilit. Una dintre obligaţiile medicilor de familie este de a asigura continuitatea asistenţei medicale primare, în condiţiile Legii nr. 263/2004, corelativ cu dreptul acestora de a fi plătiţi pentru activitatea prestată în cadrul centrelor de permanenţă, în baza unui contract distinct încheiat între medic şi casa de asigurări de sănătate, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a legii. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 263/2004, finanţarea asigurării continuităţii serviciilor în asistenţa medicală primară se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, iar apartenenţa medicului de familie la sistemul public de sănătate, în virtutea contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate din sistemul public, exclude ideea de muncă forţată prestată în scopul asigurării, în acest mod, a sănătăţii publice, prin asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare. Totodată, medicii vizaţi de Legea nr. 263/2004 beneficiază de aceleaşi măsuri de protecţie socială a muncii, prevăzute de art. 41 alin. (1) -(3) din Constituţie, ca şi ceilalţi medici care nu au aderat la sistemul public de sănătate şi care îşi exercită profesia exclusiv în mediul privat, în afara unui contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate din sistemul public.