Decizia CCR nr. 286/2026Punctul 32
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 26.03.2026
32. Cu privire la motivele de neconstituționalitate extrinsecă potrivit cărora Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată prin „procedura accelerată, incompatibilă cu importanța și complexitatea legii bugetare“, arată că legea criticată a parcurs în mod corect, complet, regulamentar și constituțional întreaga procedură impusă de procesul legislativ. Guvernul și-a exercitat dreptul de inițiativă legislativă, acesta deținând rolul central și exclusiv în elaborarea și inițierea bugetului public național, în acord cu art. 138 alin. (2) din Constituție. Invocă dispozițiile art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, și arată că, deși legea criticată a fost dezbătută în procedură de urgență, Parlamentul a asigurat un timp rezonabil pentru parcurgerea etapelor parlamentare obligatorii - termen de depunere a amendamentelor, dezbateri în comisii, dezbateri în ședința comisiilor reunite de buget ale Senatului și Camerei Deputaților, dezbateri în plen. Susținerile privind lipsa unei consultări efective sau insuficiența timpului de dezbatere vizează aspecte de oportunitate și de organizare a procedurii parlamentare, care nu pot fi convertite, în lipsa unei încălcări exprese a normelor constituționale, în motive de neconstituționalitate. Constituția nu consacră un drept fundamental la consultare în procedura legislativă și nu condiționează validitatea legii de existența unui consens social sau instituțional. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.