Decizia CCR nr. 734/2012Paragraful 27
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 24.07.2012
- Dosarul
- 1.248/L/2/2012.II
4. Având în vedere prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale", precum şi ale alin. (4) al aceluiaşi articol potrivit cărora "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", prin mai multe decizii (nr. 728 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012, nr. 729 din 9 iulie 2012 şi nr. 732 din 10 iulie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012), Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a hotărât cu privire la competenţa sa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, luând în considerare, pe de o parte, dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 şi, pe de altă parte, considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.