Sari la conținut

Decizia CCR nr. 783/2012Paragraful 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.09.2012
Dosarul
1.314L/2/2012.L

În acest sens, se arată că plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, are obligaţia să desemneze membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv ai Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice şi ponderii acestora în Parlament. Or, plenul reunit al Parlamentului, în cauza de faţă, nu a votat propunerile de membri înaintate de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, grup căruia i se cuvenea, conform configuraţiei politice şi ponderii sale în Parlament, un număr de 3 locuri de titulari şi 3 de supleanţi. De altfel, în cele două comisii pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale celor două Camere ale Parlamentului au fost audiaţi pentru nominalizare doar candidaţii propuşi de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România şi Uniunii Naţionale pentru Progresul României, astfel încât a fost înaintată spre aprobarea plenului Parlamentului lista cuprinzând doar numele acestor candidaţi.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie