Sari la conținut

Decizia CCR nr. 948/2012Paragraful 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.11.2012
Dosarul
9.613/2/2011

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.222D/2012, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 267/2009 în care s-a reţinut că actele normative criticate au ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor prin consemnare publică a activităţii acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice. S-a reţinut, de asemenea, că legiuitorul nu a urmărit atragerea răspunderii juridice faţă de persoanele verificate. Cât priveşte respectarea garanţiilor procesuale ale celor verificaţi, Curtea Constituţională s-a pronun nţat prin deciziile nr. 815/2009 şi nr. 600/2011, reţinând că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, părţile având posibilitatea deopotrivă de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă. Totodată, instanţa arată că, în speţe similare, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi cu privire la aspectele referitoare la competenţa exclusivă a curţii de apel în aceste litigii, pronunţând deciziile nr. 530/2009 şi nr. 557/2010.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie