Decizia CCR nr. 988/2012Paragraful 9

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 320^1 alin. 2 şi 7 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) -(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece obligă inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în actul de inculpare. Această împrejurare este de natură să lase cale liberă inechităţilor, obligând inculpatul ca pentru obţinerea unui beneficiu judiciar să recunoască chiar fapte care nu îi sunt imputabile, însă, în cazul în care acesta nu recunoaşte aceste fapte şi în cele din urmă instanţa constată nevinovăţia şi dispune achitarea sa pentru acestea, nu se mai poate acorda beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, momentul procesual fiind depăşit. Inechitatea este dată de faptul că, în cazul unei recunoaşteri parţiale, dar corect corelată cu circumstanţele faptice reale, judecătorul nu poate reţine retroactiv în favoarea inculpatului beneficiul prevăzut de art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală în urma unei achitări pentru faptele nerecunoscute iniţial. În opinia autorului, este îngrădit liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială care să analizeze temeinicia unei acuzaţii înainte de pronunţarea unei condamnări, întrucât rolul judecătorului în faţa unei acuzaţii doar aparent întemeiate, asumată implicit de inculpat, se rezumă doar la individualizarea pedepsei aplicate, nefiind altceva decât o extensie a organului de urmărire penală însărcinat cu dozarea sancţiunii.