Sari la conținut

Decizia CCR nr. 62/2013Paragraful 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.02.2013
Dosarul
2.796/63/2012

Cu privire la pretinsa discriminare creată datorită aplicării unui tratament juridic diferit funcţionarilor publici faţă de celelalte categorii de funcţionari sub aspectul suspendării raportului de serviciu, Curtea a statuat, prin deciziile menţionate, că "măsura suspendării din funcţie se aplică tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, şi anume în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei publice", astfel că nu a putut fi reţinută critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 4 alin. (2) şi a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că "sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public".

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie