Sari la conținut

Decizia CCR nr. 152/2013Paragraful 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.03.2013
Dosarul
6.117/90/2011

Pronunţându-se, prin Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, asupra prevederilor din Codul de procedură penală supuse şi în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, Curtea a precizat că, pentru a se constata existenţa unei erori judiciare, trebuie să existe, pe de o parte, o hotărâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de altă parte, o hotărâre definitivă de achitare. În speţa soluţionată cu acel prilej, Curtea a observat că ipoteza pronunţării doar a unei hotărâri de achitare nu se încadrează în prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie şi, implicit, nici în cele ale art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, prin Decizia nr. 1.393 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 16 decembrie 2010, Curtea a constatat că persoanele îndreptăţite la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept vizează o condamnare dispusă printr-o soluţie definitivă.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie