Decizia CCR nr. 153/2013Paragraful 29
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 12.03.2013
- Dosarul
- 2.073/98/2012
I. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse prevederilor art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004, Curtea observă că acestea reglementează un caz special de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului primarului, atunci când pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales este voluntară, intervenind prin demisie. Raţiunea acestui text rezidă în faptul că, în urma demisiei din partidul politic care i-a susţinut candidatura, primarul pierde, consecutiv, şi girul alegătorilor, obţinut iniţial în virtutea candidaturii sale pe o listă susţinută în campania electorală de un anumit partid politic şi votată în final de aceştia. Legiuitorul a optat pentru o astfel de reglementare urmărind diminuarea migraţiei politice şi a oportunismului politic, fenomene a căror existenţă a fost demonstrată de realităţile ultimilor ani. Schimbarea, pe parcursul mandatului, a apartenenţei politice a primarului riscă să afecteze înseşi interesele comunităţii, pe de o parte, prin perturbaţiile şi instabilitatea pe care le poate genera în cadrul aparatului administrativ prin intermediul căruia îşi exercită prerogativele de putere cu care a fost învestit prin lege şi care pot afecta eficacitatea acţiunilor întreprinse în îndeplinirea competenţelor sale, iar, pe de altă parte, prin lipsa de certitudine în ce priveşte realizarea obiectivelor promovate în timpul campaniei electorale, în considerarea cărora alegătorii i-au acordat votul.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.