Decizia CCR nr. 196/2013Paragraful 17

Totodată, dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 317/2004 sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 133 şi 134 raportate la art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) , dispoziţiile legale privitoare la revocare pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de membru al Consiliului Superior al Magistraturii reprezentând un factor de presiune asupra persoanei vizate, care ar urma să-şi exercite funcţia astfel cum o cere o anumită majoritate, şi nu în mod independent. Astfel, mandatul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii devine un mandat imperativ. Autorul excepţiei mai arată că membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt în afara oricărei forme de răspundere, ci răspund potrivit art. 56 din lege. Însă, existenţa răspunderii cu aplicarea sancţiunii retragerii încrederii/mandatului din partea alegătorilor transformă instituţia răspunderii unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii în ceva arbitrar, care ar genera o activitate dependentă de voinţa alegătorilor. Totodată, apreciază ca neconstituţională procedura revocării dacă aceasta intervine ca urmare a exprimării voturilor în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că mandatul nu este unul imperativ, ci reprezentativ. Mai mult, arată că Consiliul Superior al Magistraturii ar intra într-un blocaj instituţional dacă membrii aleşi, în vederea evitării revocării lor, ar trebui să consulte în permanenţă adunările generale cu privire la exprimarea votului asupra chestiunilor de hotărât în cadrul Consiliului, ceea ce ar însemna că adunările generale se substituie atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, aspect care ar contraveni art. 133 şi 134 din Constituţie.