Sari la conținut

Decizia CCR nr. 204/2013Paragraful 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.04.2013
Dosarul
340/43/2011

Mai mult, sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare fiind în situaţia de a-şi dovedi nevinovăţia sau neîncălcarea dispoziţiilor legale. Toate acestea demonstrează încălcarea art. 23 alin. (11) , art. 44 alin. (8) şi (9) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, dar şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Împrejurarea că raportul de evaluare poate fi contestat în justiţie nu infirmă caracterul jurisdicţional al activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate, dat fiind că raportul întocmit de această autoritate enunţă, în partea de concluzii, constatarea încălcării ordinii de drept, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aspect specific activităţii de jurisdicţie. Un argument în plus îl constituie caracterul definitiv al actelor ce emană de la Agenţia Naţională de Integritate, acesta fiind specific actelor de jurisdicţie.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie