Decizia CCR nr. 269/2013Paragraful 8
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 23.05.2013
- Dosarul
- 5.358/97/2010
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece încalcă normele de tehnică legislativă care impun existenţa unei congruenţe între motivele şi scopul unui act normativ, pe de o parte, şi efectele juridice ale acestuia, pe de altă parte. Această cerinţă rezultă în mod implicit din art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativ pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia actul normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţa armonizării legislaţiei naţionale cu tratatele internaţionale la care România este parte. Totodată, potrivit Legii nr. 24/2000, pentru fundamentarea noii reglementări, se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.