Decizia CCR nr. 374/2013Paragraful 6

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate prin pronunţarea unei decizii interpretative. În acest sens arată că viciul de neconstituţionalitate a survenit ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Legiuitorul nu a intervenit pentru punerea de acord a textelor de lege ce fac obiectul prezentei excepţii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012. Astfel, potrivit normei generale, respectiv art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, modificată prin art. IX din Legea nr. 202/2010, la momentul pronunţării deciziei anterior menţionate, plângerea contravenţională era suspensivă de executare până la soluţionarea recursului. Or, din această perspectivă, norma specială cuprinsă în art. 118 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 apare ca fiind trunchiată sub aspectul suspendării executării sancţiunilor complementare. La o primă vedere autorul pare să ridice o problemă de interpretare şi aplicare a legii, însă cauza reală este diferenţa de tratament juridic ce rezultă din necorelarea soluţiilor legislative.