Decizia CCR nr. 443/2013Paragraful 28

Critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză nu invocă însă faptul că alegerea acestui tip de comunicare s-ar fi făcut cu ignorarea celorlalte tipuri de comunicare reglementate în varianta de act normativ aflată în vigoare la data ridicării excepţiei, ci se referă la faptul că prin această dispoziţie legală se împiedică accesul la justiţie al celor care nu au posibilitatea reală de a afla de comunicarea actului administrativ fiscal prin intermediul mijloacelor informatice. În privinţa acestei critici, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009 şi Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010) că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 reprezintă o lege specială, care instituie reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, justificat de interesul organelor fiscale de a aduce la cunoştinţa contribuabilului existenţa unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul, într-o modalitate care să asigure efectivitatea luării la cunoştinţă a respectivului act administrativ fiscal. Potrivit aceleiaşi jurisprudenţe constituţionale, comunicarea actelor prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective.