Decizia CCR nr. 511/2013Paragraful 50

Curtea reţine, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, care, dată fiind gravitatea atingerii aduse valorilor sociale ocrotite prin incriminarea lor, reclamă nevoia unei reacţii ferme din partea statului, o nevoie de dreptate ce nu se stinge prin simpla scurgere a vremii de la data săvârşirii lor. Memoria unor astfel de fapte nu se estompează cu trecerea timpului cuprins în întinderea obişnuită a unui termen de prescripţie, iar reacţia din partea comunităţii constituie atât o datorie de conştiinţă, cât şi o dovadă de respect faţă de soarta victimelor. Potrivit formulărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă, statuat în art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă "regele drepturilor", un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei, numărându-se printre prevederile primordiale ale Convenţiei. Mai mult, Curtea de la Strasbourg acordă preeminenţă, în jurisprudenţa sa, articolului 2, având în vedere faptul că dreptul la viaţă se bucură de un statut special printre dispoziţiile Convenţiei pe care aceasta le consideră primordiale.