Decizia CCR nr. 20/2014Paragraful 12

De asemenea, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 278 alin. 3, 3^1 şi 4 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât persoana nemulţumită trebuie să se adreseze aceluiaşi procuror ierarhic superior care a verificat soluţia procurorului de netrimitere în judecată şi nu a infirmat-o în condiţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia "Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale". Dispoziţiile de lege criticate determină aşadar, pe de-o parte, o dedublare, o repetare a controlului intern, iar pe de altă parte, atacarea soluţiei la acelaşi procuror ierarhic superior, care însă nu este o instanţă independentă şi imparţială, în înţelesul dat de jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, sens în care invocă Hotărârea din 22 mai 1998 pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României.