Decizia CCR nr. 179/2014Paragraful 46

35. Referitor la existenţa unui "bun" în cauzele referitoare la restituirea imobilelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "speranţa de a vedea renăscută supravieţuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată ca un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1" (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). În acelaşi context, instanţa europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplineşte condiţiile esenţiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferenţă evidentă între "simpla speranţă de restituire", oricât ar fi ea de îndreptăţită din punct de vedere moral, şi o "speranţă legitimă", de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 49). Din raportarea acestor considerente la cauza de faţă rezultă că autorii excepţiei - cesionari ai drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire - nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie.