Decizia CCR nr. 299/2014Paragraful 20

15. Având în vedere caracterul de normă de procedură penală al dispoziţiei criticate, ce impune aplicarea acesteia proceselor aflate în curs de soluţionare la data intrării ei în vigoare, Curtea reţine că norma de la art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 constituie o extindere, şi nu o limitare, a aplicabilităţii prevederilor art. 385^9 din Codul de procedură penală din 1968, incidenţa lor doar în cauzele expres arătate de legiuitor fiind motivată de faptul că, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală din 1968, motivele de recurs în casare, modificate sau abrogate prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 2/2013, puteau fi invocate în cadrul apelului (conform art. 371 din Codul de procedură penală din 1968), iar, în cazul sentinţelor ce nu puteau fi atacate cu apel, în cadrul recursului (potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968), ca şi căi de atac integral devolutive, instanţele de apel şi, respectiv, cele de recurs verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate.