Decizia CCR nr. 514/2014Paragraful 29
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 08.10.2014
- Dosarul
- 824L/2/2014.3
26. Examinând sesizarea, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate priveşte numirea unui consilier de conturi pentru un nou mandat, contrar dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 140 alin. (4) teza întâi. Faţă de cele susţinute în motivarea sesizării de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin art. 139 din Constituţia din 1991, a fost consacrat rangul constituţional al Curţii de Conturi, ca instituţie fundamentală a statului, aceasta fiind autoritatea care exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În ceea ce priveşte membrii Curţii de Conturi, Constituţia din 1991 prevedea la alin. (4) al aceluiaşi articol că sunt "numiţi de Parlament, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători."
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.