Sari la conținut

Decizia CCR nr. 661/2014Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.11.2014
Dosarul
32.255/212/2013

18. Astfel, prin Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, Curtea a reţinut că instituţia curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni şi de a înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. Astfel, în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică chemată să stea în judecată nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziţii se aplicau, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie