Sari la conținut

Decizia CCR nr. 756/2014Paragraful 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2014
Dosarul
3.799/2/2014

18. În continuare, Curtea a reţinut că, "deşi excepţia de neconstituţionalitate [a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 317/2004 - sn.] a fost ridicată în cursul soluţionării unei cereri de suspendare a hotărârii de revocare, şi nu în cadrul unei cereri întemeiate pe art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, contestarea constituţionalităţii textului legal ce face obiectul acesteia - text ce reprezintă temeiul legal care a stat la baza acţiunii de revocare -, cu eventuala finalitate de constatare a neconstituţionalităţii sale, constituie un temei suficient de natură să justifice intervenţia instanţei judecătoreşti pentru a preveni producerea unei pagube iminente. De aceea, neconstituţionalitatea textului menţionat are un efect direct chiar asupra soluţionării cererii introduse potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca în acest fel să se prejudece acţiunea formulată în temeiul art. 7 şi 8 din lege, în acest ultim caz, instanţa judecătorească fiind liberă să aprecieze cu privire la incidenţa prezentei decizii asupra stabilirii motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea de revocare". Aşadar, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate, constituind chiar temeiul adoptării hotărârii de revocare din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, au legătură cu soluţionarea acţiunii deduse judecăţii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie