Sari la conținut

Decizia CCR nr. 727/2014Paragraful 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2014
Dosarul
37.016/4/2012

13. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cesiunea de creanţă este o convenţie prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă a sa împotriva altei persoane. Contractul de cesiune de creanţă are caracter consensual. Deşi cesiunea de creanţă intervine fără a se cere consimţământul debitorului cedat, aceasta nu poate dăuna debitorului care poate opune cesionarului toate excepţiile pe care le putea opune şi cedentului: nulităţile, rezilierea, prescripţia, sau autoritatea de lucru judecat. Textele de lege criticate conţin dispoziţii clare în ceea ce priveşte contractul de cesiune, care nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei. Totodată, acestea se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare şi fără ca exerciţiul drepturilor sau libertăţilor fundamentale să fie restrâns în vreun fel. Faptul că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul în care prevederile legale criticate au fost interpretate şi aplicate în practică nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie