Decizia CCR nr. 66/2015Paragraful 45
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 26.02.2015
- Dosarul
- 44/32/2014
25. Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aplicarea de corecţii financiare semnifică măsurile administrative luate de autorităţile competente, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă, care constau în excluderea de la finanţarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă, în speţă constând într-o reducere procentuală din suma solicitată la plată. Aceste prevederi preiau conţinutul normativ al art. 98 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 potrivit căruia "Corecţiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parţială a participării publice pentru programul operaţional." În plus, analizând comparativ dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95, Curtea constată că noţiunea de "corecţii financiare" are semnificaţia de măsură administrativă, iar nu de sancţiune administrativă. În acest sens sunt şi observaţiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 Judeţul Neamţ şi alţii.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.