Decizia CCR nr. 239/2015Paragraful 9
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 07.04.2015
- Dosarul
- 13.483/62/2012
6. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia nr. 171 din 19 martie 2013 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că indemnizaţia pentru creşterea copiilor reprezintă o prestaţie minimală de asistenţă socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv, ci se constituie într-o modalitate de susţinere a familiei, iar nu ca o măsură de protecţie a copilului. Prin urmare, nu se poate pune problema unei discriminări în situaţia scăderii cuantumului pentru al doilea copil născut din sarcina gemelară, în aceeaşi familie. Indemnizaţia de creştere a copilului reprezintă aşadar o măsură de susţinere a familiei prin înlocuirea veniturilor profesionale realizate de reclamantă, ca urmare a faptului că aceasta se află în concediul de creştere a copilului.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.