Sari la conținut

Decizia CCR nr. 263/2015Paragraful 38

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.04.2015
Dosarul
51.183/3/2009

32. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea noţiunii de eroare judiciară consacrată de art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţie relevă faptul că aceasta este, ca regulă generală, asociată materiei penale şi decurge din ideea de eroare de fapt săvârşită de instanţa care, fiind chemată să se pronunţe asupra temeiului unei acuzaţii penale, pronunţă condamnarea unei persoane nevinovate. Referindu-se la noţiunea de "eroare judiciară", instanţa europeană a statuat că simpla considerare a faptului că investigaţia în cazul reclamantului era "incompletă şi părtinitoare" nu poate prin ea însăşi, în absenţa erorilor judiciare sau a unor încălcări serioase a procedurilor judecătoreşti, a unor abuzuri de putere ori a unor erori evidente în aplicarea dreptului material sau a oricărui alt motiv important ce rezultă din interesul justiţiei, să indice prezenţa unei erori judiciare în procedura anterioară. De aceea, s-a statuat că ceea ce prevalează cu privire la eroarea judiciară comisă de către instanţele inferioare, adică a greşelilor din administrarea justiţiei, constă în imposibilitatea neutralizării sau corectării sale în alt fel. (a se vedea Hotărârea din 21 iunie 2011, pronunţată în Cauza Giuran împotriva României, paragrafele 32, 40).

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie