Decizia CCR nr. 303/2015Paragraful 28
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.04.2015
- Dosarul
- 20.231/271/2014
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate instituie cu claritate reguli substanţiale şi procedurale privind emiterea ordinului de protecţie, în cazul persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei. Astfel, măsurile-obligaţii sau interdicţiile în discuţie pot fi dispuse numai printr-o hotărâre judecătorească, au caracter provizoriu, sunt prevăzute pentru a proteja dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică al persoanelor victime ale violenţei din partea unui membru al familiei, violenţă care se manifestă sub formele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 217/2003.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.