Sari la conținut

Decizia CCR nr. 305/2015Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.04.2015
Dosarul
1.611/2/2014

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, Curtea constatând, prin Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, şi Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, că acestea sunt constituţionale. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a statuat că prin stabilirea unor incompatibilităţi pentru funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu local, legiuitorul nu a încălcat dreptul fundamental de a fi ales. Persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Curtea a constatat că incompatibilitatea stabilită prin prevederile legale criticate reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie