Sari la conținut

Decizia CCR nr. 345/2015Paragraful 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.05.2015
Dosarul
440/59/2014

8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că prevederile art. 71 din Constituţie nu limitează situaţiile de incompatibilitate la cele enunţate la alin. (1) şi (2) . Dimpotrivă, norma constituţională permite legiuitorului organic să instituie orice alte incompatibilităţi de natură a evita situaţia unor conflicte de interese, care au potenţialul de a deturna exercitarea funcţiei publice de la scopul său firesc - realizarea interesului public - înspre realizarea unor interese private sau de grup. Totodată, apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale ale art. 120, întrucât autonomia locală presupune dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii, nicidecum exercitarea funcţiilor administrative la societăţile comerciale înfiinţate de către aceste autorităţi, prin intermediul aleşilor locali.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie