Decizia CCR nr. 469/2015Paragraful 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.06.2015
- Dosarul
- 39.919/299/2014
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că prezenţa părţilor într-o astfel de procedură a fost deja soluţionată de Curte prin Decizia nr. 599/2014, în care s-a stabilit că este nevoie de o procedură orală şi contradictorie pentru soluţionarea plângerilor de către judecătorul de cameră preliminară. Cât priveşte invocarea dublului grad de jurisdicţie, apreciază că acesta nu este incident în cauză, întrucât nu se judecă o acuzaţie în materie penală, iar, în ceea ce priveşte administrarea probelor, nu se încalcă niciun text constituţional invocat, întrucât soluţia procurorului poate fi criticată în faţa judecătorului, inclusiv din perspectiva refuzului de a administra probe, iar decizia pe care o ia judecătorul este obligatorie pentru organul de urmărire penală.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.