Decizia CCR nr. 513/2015Paragraful 22

17. Astfel, cu privire la constituţionalitatea art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, s-a arătat că acesta "vizează faza executării pedepsei, care este ce-a de-a treia fază a procesului penal, reglementând cu privire la asistenţa juridică în procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Aşa fiind, aspectul criticat de autorul excepţiei, respectiv lipsa asistenţei juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale şi a judecăţii, situaţia juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a făptuitorului, a suspectului sau a inculpatului" (paragraful 13). Totodată, "Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie", iar "stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa" (paragraful 14). De asemenea, s-a mai reţinut că "persoana condamnată nu este împiedicată să îşi angajeze un avocat pentru aspectele care ţin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie" (paragraful 15).