Sari la conținut

Decizia CCR nr. 702/2015Paragraful 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.10.2015
Dosarul
2.497/2/2012

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că se aplică exclusiv de la data intrării sale în vigoare. Consideră că nu este nesocotit nici art. 16 din Legea fundamentală, de vreme ce, prin reglementările criticate, statul român aplică acelaşi principiu tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, prin luarea în considerare a asigurării posibilităţii de achitare a despăgubirilor în mod real, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoscând dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege. În ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie arată că statul român nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie