Sari la conținut

Decizia CCR nr. 732/2015Paragraful 48

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.10.2015
Dosarul
2.208/245/2015

42. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea a reţinut că, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, Guvernul nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este, mai degrabă, una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, fiind o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie; de asemenea, actualizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii cu indicele preţurilor de consum asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Astfel, Curtea a reţinut că măsura contestată urmăreşte un scop legitim - menţinerea echilibrului bugetar şi respectarea angajamentelor interne asumate în domeniul protecţiei mediului - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie