Decizia CCR nr. 733/2015Paragraful 22

17. Similar clasării, soluţia de renunţare la urmărirea penală se poate dispune tot doar de către procuror, prin ordonanţă, respectiv prin rechizitoriu, din oficiu sau la propunerea motivată a organului de cercetare penală. Renunţarea la urmărirea penală constituie o modalitate de rezolvare a cauzei atât în situaţia în care nu s-a început urmărirea, cât şi atunci când s-a început urmărirea, dar se ajunge la concluzia că nu există un interes public în continuarea acesteia. Astfel, potrivit art. 318 alin. (1) şi (2) din noul Cod de procedură penală, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia; când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii. Temeiul juridic al soluţiei de renunţare la urmărirea penală, şi anume lipsa interesului public în urmărirea penală a infracţiunii şi a suspectului sau a inculpatului (când autorul faptei este cunoscut), este reglementat separat de cazurile de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale - prevăzute de art. 16 alin. (1) din noul Cod de procedură penală şi care constituie temeiurile de drept ale soluţiei de clasare - şi, spre deosebire de acestea, este lăsat la aprecierea procurorului.