Decizia CCR nr. 853/2015Paragraful 20

13. Astfel, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 a fost prevăzută, iniţial, cu un conţinut normativ identic în art. II art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2013, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010. Prin art. 2, capitolul I, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, legiuitorul a stipulat că "Prevederile (...) art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013." De asemenea, Curtea a constatat că aceeaşi reglementare a fost preluată şi în cuprinsul art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015. Toate aceste acte normative au aplicabilitate temporară, după cum rezultă din chiar titlul acestora.