Decizia CCR nr. 6/2016Paragraful 27

21. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale referitoare la interzicerea muncii forţate, Curtea reţine că prevederile art. 42 din Constituţie au în vedere situaţia interzicerii muncii forţate, împotriva voinţei persoanei, iar prevederile art. 42 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală, invocate de autorul excepţiei, prevăd în mod expres faptul că nu constituie muncă forţată munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată, fără a condiţiona luarea în considerare a acesteia în situaţii cum este cea prevăzută la art. 99 din Codul penal. De altfel, nici Legea nr. 254/2013 nu prevede obligativitatea luării în considerare a acesteia la calculul tuturor fracţiunilor de pedeapsă stabilite prin dispoziţiile Codului penal, ci doar regimul şi condiţiile prestării muncii de către persoanele condamnate. Cu alte cuvinte, dispoziţiile constituţionale şi cele legale anterior menţionate nu reglementează nici scopul prestării muncii şi nici modalităţile de valorizare a muncii prestate. Aceste aspecte ţin de voinţa legiuitorului, care are competenţa de a modula atât condiţiile prestării muncii, cât şi finalitatea sa în privinţa efectelor pe care le produce cu privire la executarea pedepselor, respectiv la considerarea acestora ca executate. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituţie.