Decizia CCR nr. 15/2016Paragraful 13

10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 pot fi privite drept neconstituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că, îndeosebi în absenţa unei distincţii în privinţa normelor de drept material şi procedural la care fac referire, acestea pot determina eventuala prematuritate a acţiunilor în justiţie, în temeiul unei prevederi legale care nu se afla însă în vigoare la momentul sesizării instanţei. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. În ceea ce priveşte prevederile art. 10 raportate la cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, instanţa judecătorească apreciază că eventuala compatibilitate a acestora cu dreptul de proprietate al reclamantului, respectiv cu garanţiile constituţionale ale art. 44, se impune a fi analizată de la caz la caz, în funcţie de justificarea oferită de debitor, dar şi de situaţia concretă a creditorului (data dobândirii dreptului de proprietate fiind relevantă), de plano, neputându-se concluziona în sensul neconstituţionalităţii acestora. În susţinerea acestei opinii, instanţa judecătorească invocă considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 31 din 3 februarie 2015 şi nr. 528 din 9 octombrie 2014, precum şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 51.