Decizia CCR nr. 136/2016Paragraful 33

25. Consecutiv, la momentul la care a încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocatul aflat în postura vizată de prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, autorul excepţiei ar fi trebuit să fie conştient de faptul că, odată ascultat ca martor, apărătorul său nu va mai putea să îi asigure în mod plenar dreptul la apărare. Or, într-o astfel de situaţie, nimic nu îl împiedică să îşi aleagă un alt avocat cu drepturi depline, având în vedere că pe tabloul avocaţilor din România figurează un număr suficient de mare de avocaţi şi care au experienţa necesară pentru a asigura în mod eficient şi profesionist apărarea. Nici relaţia de încredere existentă între client şi avocat, pe care o invocă autorul excepţiei, nu justifică persistenţa acestuia în ideea de a fi asistat de avocatul asupra căruia poartă interdicţia criticată. Aşadar, preferinţa exclusivă şi inflexibilă pentru un anumit avocat, corelată cu refuzul posibilităţii de a face o altă alegere, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, în componenta sa referitoare la dreptul de a-şi alege avocatul.