Decizia CCR nr. 132/2016Paragraful 18

15. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 este neîntemeiată. Precizează că sancţionarea faptei prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art. 72 din Constituţie. De altfel, analiza răspunderii juridice a deputatului sau a senatorului, efectuată atât din perspectivă intrinsecă, cât şi extrinsecă, în motivarea excepţiei, nu reuşeşte să convingă prin argumente pertinente, în cauză nefiind vorba despre o tragere la răspundere pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului de demnitate publică, caz în care ar fi avut ca efect înlăturarea de plano a oricăror urmăriri. Imunitatea nu acordă privilegii absurde parlamentarului, în raport cu obligaţiile legale ce îi revin, neprotejându-l, în mod absolut, decât în ceea ce priveşte opiniile şi voturile exprimate în virtutea mandatului ce i-a fost încredinţat de alegători. Privită astfel, instituţia imunităţii parlamentare nu înseamnă privilegiu, ci responsabilitate, aceasta fiind şi raţiunea instituirii sale.