Sari la conținut

Decizia CCR nr. 150/2016Paragraful 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.03.2016
Dosarul
33.930/3/2014

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că definiţia conflictului de interese este prevăzută la art. 70 din Legea nr. 161/2003, care prevede că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative." Dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fac parte din secţiunea a 3-a: Conflictul de interese privind aleşii locali a cap. II: Conflictul de interese din titlul IV: Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice al Cărţii I: Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi stabilesc că primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Totodată, art. 76 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că "Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie